Take, Ianke si Cadar

eram destul de mica atunci cand am vazut la televizor "Take, Ianke si Cadar". aveam 11-12 ani. era cam imediat dupa revolutie. cu toate acestea, am iubit piesa aceasta asa cum imi iubesc cartile. am vazut-o o singura data si m-am indragostit. cum se poate sa iti intre in suflet o piesa de teatru dupa ce ai vazut-o o singura data? nu stiu.
mi-am dorit cu disperare sa o mai vad. dar nu am mai fost reluata. la un moment dat am dat peste o placa de pick-up care avea inregistrata piesa, cu aceiasi actori. de unde stiu? dupa voci. Ianke, acel Ianke, nici macar nu stiu cine il interpreteaza, are o voce inconfundabila. imposibil sa nu-ti tresara sufletul cand o auzi. si acum aud in minte. un singur actor a mai reusit sa ma faca sa reactionez asa: Gheorghe Cozorici. cand aud vocea lui Gheorghe Cozorici imi vine sa plang. exista atata frumusete in vocea acestui barbat...
revenind la "Take, Ianke si Cadar"... ati observat cat de frumos curg cuvintele? ce maiestrie au cei trei actori in a pronunta fiecare fraza, fiecare cuvant? totul este plin de un parfum de istorie insorita. accentul moldovenesc, aparenta de lene cronica impletita cu iuteala si istetimea replicii. "Da tzii nu tzi lene sa vorbesti atat?"... fara sa vreau zambesc larg de fiecare data cand aud aceasta replica. "I-auzi, domle, aista-i surd de tot cand doarme.... i-auzi, domnule, cum sforaie, aista nu e mai turc, e curat harmasar persan." :)))
am piesa in format mp3 si o ascult cam o data pe saptamana.
stiu ca de 6 ani se joaca si la Teatru National si mi-am promis sa ma duc sa o vad. anul acesta chiar ma duc. trebuie sa revad "Take, Ianke si Cadar". chiar daca nu este acel "Take, Ianke si Cadar" si nu sunt acele voci.